•  Ti-am pregatit o rubrica noua, plina de informatii utile. Fii la curent cu tot ce se intampla in Franta. Stiri din ziare traduse in limba Romana.

  • Viziteaza Franta alaturi de noi! - Vom incerca sa iti grupam informatiile despre obiectivele turistice de pe tot teritoriul intr-un singur loc.

  • Incercam sa iti prezentam cele mai utile legaturi cu Franta, rapid, intr-un singur loc.

  •  

  •  

  •  

Hollande îl ameninţă pe Mittal cu naţionalizarea

Hollande îl ameninţă pe Mittal cu naţionalizarea

Situaţia de la fabricile Mittal a declanşat tensiuni în Franţa. Chiar liderul din Hexagon l-a ameninţat pe nababul indian Lakshmi Mittal care deţine grupul că dacă nu va vrea să îşi păstreze întreaga activitate, atunci Franţa va naţionaliza unele operaţiuni. Ulterior, disputa a ajuns şi în Marea Britanie, unde controversatul primar al Londrei i-a invitat pe toţi oamenii de afaceri din India deranjaţi de atitudinea Guvernului de la Paris să vină în Regatul Unit.

În ultimii ani, Arcelor Mittal, cel mai mare producător de oţel, prezent şi în România, a avut probleme mari în Europa. Pe măsură ce a scăzut cererea din pricina crizei economice, grupul deţinut de indianul miliardar Lakshmi Mittal a început să îşi restructureze sau chiar să renunţe la anumite fabrici.

Lakshmi Mittal, care are 20 de mii de angajaţi în Franţa a anunţat recent că intenţionează să închidă două unităţi de producţie de la Florange, în estul Franţei. Asta ar însemna concedierea a peste 600 de angajaţi. Mittal a dat însă timp statului francez până la începutul lunii decembrie să găsească un cumpărător pentru furnalele de la Florange, înainte de a le închide definitiv.

Anunţul a fost întâmpinat cu proteste de angajaţii francezi şi cu vorbe dure de Guvernul socialist de la Paris. Luni, ministrul Industriei, Arnaud Montebourg, a acuzat Mittal Steel de "minciună" şi "nerespectarea angajamentelor" asumate faţă de statul francez. "Nu vrem ArcelorMittal în Franţa, pentru că nu respectă Franţa", a declarat ministrul.

Miliardarul a fost şocat de aceste acuzaţii, potrivit unor surse din anturajul său. Ministrul a fost criticat pentru limbaj, dar i s-a dat dreptate pe fond. Apoi, a fost aranjată o întâlnire de urgenţă a miliardarului indian cu şeful statului francez pentru marţi. Însă nici François Hollande nu a fost mai blând, cu atât mai mult cu cât situaţia angajaţilor de la Florange a jucat un rol important în alegerile prezidenţiale, pe atunci candidatul socialist promiţând să le păstreze.

Hollande i-a cerut lui Lakshmi Mittal să garanteze viitorul pe termen lung al angajaţilor de la Florange. În caz contrar, riscă naţionalizarea operaţiunilor din această zonă, măcar ca măsură temporară. Cu alte cuvinte, fie menţine tot, fie cedează tot statului francez. O decizie finală nu a fost însă luată, iar discuţiile vor continua.

Totuşi, disputa riscă să agraveze temerile marilor companii că noua administraţie franceză ia măsuri ostile mediului de afaceri. Recent, acelaşi ministru al Industriei a atacat verbal şi familia Peugeot din cauza unor planuri de a închide fabrica Aulnay de lângă Paris.

 

Primarul Londrei, ironic

 

Profitând de aceste tensiuni, primarul Londrei, Boris Johnson, i-a invitat pe toţi oamenii de afaceri indieni nemulţumiţi de deciziile autorităţilor franceze să îşi mute operaţiunile în Marea Britanie. În luna mai, premierul David Cameron afirmase că îi va primi cu covorul roşu pe investitorii din Franţa ce vor să scape de mărirea de taxe impusă de administraţia socialistă.

Şi în România, afacerile deţinute de Arcelor Mittal la Galaţi au probleme. Au existat restructurări masive şi potrivit revistei Capital, combinatul de la Galaţi ar putea încheia anul acesta cu o producţie de 1,6 milioane de tone, adică jumătate din producţia dinainte de criză.

Citeste tot articolul:  http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/hollande-il-ameninta-mittal-nationalizarea

Citit 6336 ori
Login pentru a posta comentarii
Facebook
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top