Durata legală a muncii - 35 de ore pe săptămână - şi salariile ar reprezenta "o frână" în momentul angajării. Şefii de întreprinderi cer aşadar proceduri de concediere mai simple. În schimbul unui eventual compromis pe această temă, sindicatele cer drepturi noi pentru şomeri şi salariaţi - stagii de formare, plata asigurărilor complementare de sănătate. De asemenea sindicatele  cer o mărire a cotizaţiilor de şomaj plătite de întreprinderi pentru a pune capăt abuzurilor.

Multe firme ar multiplica în opinia lor contractele precare, cele de durată foarte scurtă, sub o lună. Numărul acestor contracte a explodat odată cu apariţia crizei economice mondiale. Taxarea contractelor de acest gen era promisiunea electorală numărul 24 a candidatului Hollande. Dacă sindicatele au preluat acum ştafeta prezidenţială, patronii se menţin pentru moment pe o poziţie radical opusă adică refuză ideea unei taxări a contractelor precare.

Un alt lucru pe care patronii şi-l doresc este să poată da afară mai uşor salariaţii. Salariaţi care au azi un timp de 5 ani să sesizeze justiţia în cazul în care consideră că au fost concediaţi abuziv. Patronii ar vrea să reducă termenul la doi-trei ani şi în plus să plătească mai puţine daune celor lăsaţi fără loc de muncă. Măsuri inacceptabile pentru sindicate. Un al treilea punct de blocaj între diverşii parteneri sociali se referă la mobilitatea forţată a salariaţilor.

În cazul în care contextul economic o impune, patronii ar vrea să-i poată muta cu forţa pe angajaţi pe acelaşi salariu, acelaşi post şi la cel mult 50 de kilometri de vechiul sediu. În caz de refuz, patronii ar vrea să se stabilească faptul că nu sunt obligaţi să ofere nici o despăgubire. Există însă şi puncte în care sindicatele şi patronatul s-ar putea înţelege până vineri seara cum ar fi de exemplu ca salariaţii să fie mai bine reprezentanţi în consiliile de administraţie ale firmelor. Un alt punct posibil de compromis se referă la posibilitatea pentru patroni ca în caz de criză - precum cea actuală - şi ca să evite planuri de concedieri, să poată diminua salariile şi durata de lucru pe o perioadă maximă de un an sau doi. Asta fireşte doar dacă firma se angajează să nu dea afară pe nimeni în acest răstimp.

In cazul în care negocierile actuale care au loc la sediul patronatului francez esueazà sau doar o parte din marile sindicate semneazà acordul final, guvernul de la Paris va prezenta la sfârsitul lui februarie un text în Consiliul de ministri. Guvernul socialist ar fi nevoit atunci sà impunà un text dar si-ar recunoaste astfel si esecul tentativei de a-i pune de acord pe principalii parteneri sociali din Franta.