Despre romanul Adinei Rosetti, “Deadline”, apărut la Editura Mercure de France în traducerea lui Fanny Chartres se spune că este un “trist simbol al unei societăţi epuizate”, cea românească bineînţeles confruntată cu forme violente de capitalism sălbatic. In ce-l priveşte pe  Mircea Cărtărescu, revista Lire consideră că romanele sale trebuie plasate undeva între Borges şi Proust. Iar Radu Aldulescu este considerat ca un autor care merge pe urmele lui Bukowski şi ale lui Louis-Ferdinand Céline. Un scriitor precum Dan Lungu, autorul mai multor romane traduse în franceză, ultimul fiind “Cum să uiţi o femeie”, este definit prin două substantive şi un adjectiv: umor şi fantezie dezlănţuită. Alături de scriitori care trăiesc în România, precum Răzvan Radulescu, Eugen Uricaru, Radu Aldulescu, Mircea Dinescu sau Varujan Vosganian, revista Lire îi mai prezintă succint şi pe Paul Goma, pe Virgil Tănase şi pe Dumitru Tepeneag, care trăiesc în Franţa. Cel mai mult spaţiu îi este însă rezervat lui Norman Manea, sub titlul “Eternel transfuge” (Etern transfug). De fapt, revista a trimis un jurnalist şi un fotograf la New York, unde trăieşte Norman Manea, pentru a realiza un reportaj în intimitatea acestuia. Putem vedea deci o fotografie cu imobilul în care locuieşte scriitorul român, astăzi în vîrstă de 76 de ani, putem vedea cum arată sufrageria sa, masa sa de lucru şi una din cafenelele sale preferate. Ultima carte semnată de Norman Manea şi publicată în Franţa la Editura Seuil este una de eseuri, se numeşte “A cincea posibilitate”, traducerea fiind semnată de Marily Le Nir şi Odile Serre.

Revista Le Magazine Littéraire este însă mult mai generoasă, cel puţin la nivel de spaţiu, faţă de scriitorii români şi le dedică 21 de pagini. Probabil că acesta este cel mai substanţial dosar dedicat literaturii române în ultimii 25 de ani într-o revistă literară franceză. Practic fiecare dintre cei 27 de scriitori invitaţi oficial la Salon de Centrul Naţional al Cărţii din Franţa este prezentat cu cel puţin o carte, pe cîte o jumătate de pagină sau pe cîte o pagină întreagă. Joséph Marcé-Scaron, editorialistul literar care prefaţează dosarul, spune următoarele: “Noi în Franţa ne hrănim mereu cu iluzia că avem ceva cunoştinţe despre literatura română sub pretexul că putem evoca numele lui Tristan Tzara, al lui Ionesco, al lui Mircea Eliade, al lui Cioran, al lui Vintilă Horia sau al lui Panait Istrati. (...) Dar literatura română este infinit mai bogată şi mai complexă. (...) A pătrunde în inima literaturii române îţi poate da uneori impresia că te aventurezi într-o pădure deasă şi acoperită de zăpadă care maschează un castel cu turnuri înalte aşezat pe marginea unei prăpăstii...”. Revista Le Magazine Littéraire îi prezintă deci pe cei 27 de scriitori în ordine alfabetică, fără a propune vreo ierarhie de valoare. Remarcabil este şi un articol semnat de Laure Hinckel despre peisajul literar românesc de după căderea comunismului. “Roumanies d’aujourd’hui” se intitulează privirea sa de ansamblu, ceea ce s-ar putea traduce prin “Româniile de astăzi”. Laure Hinckel, traducătoare inspirată, şi căreia Centrul Naţional al Cărţii i-a cerut să se ocupe de organizarea salonului şi să facă selecţia scriitorilor invitaţi în mod oficial, Laure Hinckel deci evocă printre altele "renaşterea romanului românesc la cotitura anului 2000".